A două rundă de negocieri pe marginea proiectului Acordului dintre Republica Moldova și Republica Albania în domeniul securității sociale
În perioada 21-23 aprilie 2026, reprezentanții Casei Naționale de Asigurări Sociale au participat la cea de-a două rundă de negocieri pe marginea proiectului Acordului dintre Republica Moldova și Republica Albania în domeniul securității sociale împreună cu experții din cadrul autorităților de resort din Albania, precum și reprezentanții din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Afacerilor Externe, Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă.
Astfel, Acordul va asigura garantarea drepturilor de securitate socială pentru cetățenii ambelor state care au desfășurat activitate de muncă pe teritoriul Republicii Moldova și al Republicii Albania, facilitând totalizarea perioadelor de asigurare și stabilirea prestațiilor sociale în conformitate cu normele internaționale aplicabile, oferind un nivel sporit de protecție lucrătorilor migranți și familiilor acestora.