• Prima   /  Mass-media   /  Noutăţi  /  Informație operativă privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat în anul 2024

    Informație operativă privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat în anul 2024

     16.01.2025    393 Accesări    

    Conform Raportului operativ privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat, în anul 2024, în bugetul asigurărilor sociale de stat au fost acumulate venituri în sumă de circa 42 miliarde 846,2 milioane de lei. Acumulările în buget în anul 2024 au fost în creștere cu 4,2 miliarde de lei  în comparație cu cele înregistrate în 2023.

    Contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii s-au acumulat în volum de 24 miliarde 879,2 milioane de lei, cu executarea prevederilor anuale la nivel de 100,2%. Comparativ cu suma acumulată în anul 2023, în anul 2024 s-a atestat o creștere a contribuțiilor în sumă de 3,3 miliarde de lei (15,6%).

    Alte venituri au fost încasate în sumă de 694,8 milioane de lei, din care 685,0 milioane de lei constituie partea impozitului unic perceput de la rezidenții parcurilor pentru tehnologia informației.

    Transferurile de la bugetul de stat au fost finanțate în sumă de 17 miliarde 272,1 milioane de lei, cu următoarele destinații: 

     - 12,5 miliarde lei – pentru plata prestațiilor de asistenta  socială şi altor plăti, care conform legislației sunt finanțate din bugetul de stat, acestea fiind în creștere cu 1,4 miliarde de lei (12,9%) în raport cu anul 2023;

    - 4,8 miliarde de lei - pentru acoperirea deficitului de venituri proprii ale bugetului asigurărilor sociale de stat - în descreștere față de anul 2023 cu 667,1 milioane de lei.

    Cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat în anul 2024 au însumat circa 42 miliarde 722,6 milioane de lei, cu executarea planului stabilit la nivel de 99,3%. 

    În comparație cu anul 2023, cheltuielile executate au crescut cu 4,2 miliarde de lei.

    Executarea bugetului asigurărilor sociale de stat în anul 2024 s-a încheiat cu depășirea veniturilor asupra cheltuielilor cu suma de 123,5 milioane de lei.

    Soldul mijloacelor bănești la conturile CNAS la situația din 1 ianuarie 2025 a constituit 123,8 milioane de lei.

     
Arrow Prev

             

             

Arrow Next
reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY