• Prima   /  Mass-media   /  Noutăţi  /  Directoarea generală adjunctă a Casei Naționale de Asigurări Sociale, a întreprins o vizită de lucru în raionul Briceni

    Directoarea generală adjunctă a Casei Naționale de Asigurări Sociale, a întreprins o vizită de lucru în raionul Briceni

     28.11.2024    463 Accesări    

    Directoarea generală adjunctă a Casei Naționale de Asigurări Sociale, Svetlana Vecvert, în contextul vizitelor în teritoriu a membrilor Guvernului și conducătorilor autorităților administrației publice centrale a întreprins astăzi o vizită de lucru în raionul Briceni.

    În cadrul vizitei, Directoarea generală adjunctă a CNAS a participat la o ședință alături de reprezentanții administrației publice locale și raionale, precum și de șefii serviciilor desconcentrate. În cadrul acesteia, a prezentat modificările recente în legislația privind asigurările sociale de stat și a oferit clarificări despre mecanismele de stabilire și reexaminare a pensiilor. De asemenea, a adus în discuție noile condiții de acordare a indemnizațiilor paternale și a celor pentru familiile cu copii, subliniind totodată importanța contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat.

    Directoarea generală adjunctă a pus accent și pe informarea publicului privind stabilirea proactivă a indemnizațiilor pentru familiile cu copii, aducând în prim-plan și ideea unui card social, care ar oferi beneficiarilor flexibilitate în a primi aceste indemnizații în orice colț al lumii.

    Totodată în cadrul ședinței a fost abordat subiectul despre racordarea la standardele UE a legislației în domeniul asigurărilor sociale, dar și despre Acordurile bilaterale în domeniul securității sociale la care Republica Moldova este parte.

     
Arrow Prev

             

             

Arrow Next
reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY