• Prima   /  Mass-media   /  Noutăţi  /  Vizita membrilor Fondului de Stat de Protecție Socială din Republica Azerbaidjan la CNAS

    Vizita membrilor Fondului de Stat de Protecție Socială din Republica Azerbaidjan la CNAS

     01.12.2021    2307 Accesări    

    Conducerea Casei Naţionale de Asigurări Sociale a avut o întrevedere cu reprezentanţii Fondului de Stat de Protecție Socială din Republica Azerbaidjan, care se află într-o vizită de lucru la Chişinău, în perioada 30 noiembrie - 02 decembrie. Pe agenda de discuţii s-au regăsit subiecte ce ţin de sistemul de securitate socială ale celor două ţări.

    În cadrul discuţiilor, părţile au făcut schimb de experiență în domeniul stabilirii pensiilor și altor prestații sociale, evidența plății și asigurarea sustenabilității bugetului asigurărilor sociale de stat. În acest context, reprezentanţii Fondului de Stat de Protecție Socială din Republica Azerbaidjan au relatat informații relevante reformelor sistemului de pensii planificate în Republica Azerbaidjan.  

    Totodată, reprezentanţii Fondului de Stat de Protecție Socială din Republica Azerbaidjan vor efectua o vizită la Casa Teritorială de Asigurări Sociale Orhei, unde se vor familiariza cu procesele de bază din front şi back oficiu, modalitatea de prestare a serviciilor publice.

    De menţionat este faptul că întâlnirea a avut loc în baza Protocolului de colaborare în domeniul asigurărilor sociale de stat, semnat la data de 29 iunie 2011.

     

     
Arrow Prev

             

             

Arrow Next
reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY